EDIŢII 1·2021
REVISTA INTERNAŢIONALĂ PENTRU ANGAJAŢII GF

© Florian Voggeneder

Foc și pasiune

Hubert Fuxjäger este coordonatorul unității de pompieri din locația Altenmarkt, GF Casting Solutions, Austria. În producție se folosesc metale lichide, care sunt ușor inflamabile. Fuxjäger și echipa sa se pregătesc de mai multe ori pe an pentru situații grave și controlează căile de evacuare, precum și prelucrarea în siguranță a materialelor.

Hobby-ul lui Hubert Fuxjäger este siguranța și i se dedică trup și suflet, în toate situațiile vieții. Este pompier din anul 1983. A început la serviciul local de pompieri voluntari din Austria Superioară. 17 ani mai târziu, s-a alăturat unității de pompieri GF din Altenmarkt (Austria), cărora le-a devenit comandant în anul 2012. Siguranța colegilor este preocuparea sa. „Pentru mine este important ca la finalul zilei să mergem cu toții sănătoși acasă.” Fuxjäger știe din experiență ce înseamnă siguranța operațională: „În fiecare zi lucrăm cu metale lichide, uneori există scurgeri sau dozajul nu este corect.”

graphic © Florian Voggeneder

Hubert Fuxjäger și-a început cariera la GF în anul 2000, în Facility Management. În 2012 s-a mutat din Austria Superioară în Alten­markt, Stiria, unde lucrează la fabrica de aici a GF Casting Solutions ca specialist în siguranță și comandant al unității de pompieri.

În munca sa de specialist în siguranță, el se asigură mai ales de faptul că nu se produc incidente. Dar nu totul poate fi prevenit: „De cinci până la zece ori pe an trebuie să intervenim și să stingem incendii”, spune Fuxjäger. Pompierii se întâlnesc lunar pentru a pregăti intervențiile de stingere a incendiilor și diferite scenarii de intervenții. Pregătirea include verificarea căilor de evacuare și asigurarea prelucrării materialelor periculoase în condiții de siguranță.

Din cauza pandemiei de coronavirus, unitatea de pompieri a fabricii și-a redus antrenamentele din martie, până în mai 2020. Între timp, antrenamentele pot avea loc regulat în grupe mai mici și cu respectarea regulilor de distanțare și igienă. În calitate de comandant al unității de pompieri, Hubert Fuxjäger se prezintă în fiecare miercuri în uniformă pentru a-și instrui colegii cu privire la importanța protecției împotriva incendiilor. Implicarea lui pentru siguranță nu se termină când pleacă de la serviciu: el este comandat de grupă în cadrul serviciului de pompieri din Altenmarkt.

© Florian Voggeneder

Hubert Fuxjäger este unul dintre cei mai experimentați pompieri din cadrul GF din Altenmarkt, având această profesie din 1983.

© Florian Voggeneder

Toate drumurile duc la comandant. Acesta este responsabil de intervenții și organizare.

© Florian Voggeneder

Unitatea de pompieri din Altenmarkt se antrenează în echipament complet de intervenții.

© Florian Voggeneder

Echipa lui Fuxjäger practică periodic operațiuni de salvare a persoanelor și de acordare a primului ajutor.

© Florian Voggeneder

Scenariile de antrenament sunt pe cât posibil de realiste.

© Florian Voggeneder

Când vine vorba de intervențiile pentru combaterea incendiilor, trebuie luate toate deciziile corecte în caz de urgență. Din acest motiv, fiecare persoană se antrenează pentru sarcina sa individuală.

© Florian Voggeneder

Dotările unității de pompieri corespund cu cele ale unui detașament public de pompieri – de la furtunuri, la pompe de stins, până la materialul deosebit de calitativ și totodată sigur al uniformei.

© Florian Voggeneder

Comandantul Hubert Fuxjäger vine la lucru în fiecare miercuri îmbrăcat în uniformă. Și echipa lui face la fel când se antrenează. Această fotografie a fost făcută pe vremea când colegii din unitatea de pompieri nu trebuiau să respecte distanța minimă atunci când formau grupele.

This website uses cookies to ensure you get the best experience on our online magazine.

https://globe.georgfischer.com/ro/wp-json/public/posts